Plante toxice pentru om - in ce scopuri sunt folosite pentru sanatate?

La fel ca in cazul ciupercilor, si in cazul plantelor verzi precum copaci verzi, tufe, flori, ierburi, nu se poate stabili o regula generala pentru a se putea afirma care planta este sau nu toxica. In orice caz, este important sa cunoastem cel putin speciile cele mai toxice. Din pacate copiii sunt cele mai frecvente victime ale intoxicatiilor cu plante. Parintii trebuie sa-i atentioneze din timp, referitor la pericol, ca acestia sa nu fie tentati sa guste, eventual sa inghita nici din greseala parti ale plantelor.
Iata care sunt plantele de care trebuie sa ne ferim:
1. Degetarul face parte dintre plantele cele mai toxice iar toxina care isi produce efectul in cateva minute este digitalisul, care afecteaza muschiul cardiac. In ciuda faptului ca planta este deosebit de amara, se intampla ca copii sa o guste. Consumul a 2-3 flori poate reprezenta o doza letala de toxina. Toxina plantei administrate in anumite cantitati este o substanta eficienta la tratarea diferitelor afectiuni cardiace. Cele mai multe cazuri de intoxicatie nu sunt cauzate de consumul plantei proaspete, ci ca urmare a supradozarii medicamentelor ce o contin. In trecut asemenea intoxicatii de regula duceau la deces, de cativa ani insa exista si antidot (Digitalis Antidot BM). Acesta se administreaza intravenos timp de cateva ore, fiind eficienta in caz de orice intoxicatie, deoarece descompune toxina in organism.
2. Fasolea, o planta aparent inofensiva, poate de asemenea cauza intoxicatii. Daca consumam o cantitate mai mare de fasole cruda, de exemplu ca salata, vom suferi de o intoxicatie mai usoara, insotita de stare de voma, diaree. Insa in urma fierberii, uscarii, inabusirii, toxina se descompune si nu reprezinta pericol.
3. Brandusele de toamna - micile flori de camp de culoare violet, contin toxina denumita colchicina, care este de asemenea letala. Substanta este utilizata in scop terapeutic in cazuri de intoxicatii acute si la tratarea cancerului. In caz de administrare necorespunzatoare, de consum al plantei in stare cruda, in 2-3 ore victima manifesta o senzatie de arsura in gura, senzatie de sete, ameteala, varsaturi, diaree, iar dupa 12-24 ore scaune apoase, cu sange, urina cu sange. Sistemul nervos central se paralizeaza, iar stopul respirator cauzeaza decesul.
4. Viorelele - simptomele intoxicatiei cauzate de viorele se aseamana cu cele cauzate de degetar: stare de rau, varsaturi, diaree si eliminare excesiva de urina. starea de amorteala manifestata mai tarziu, ameteala, slabiciune cardiaca care se poate finaliza prin stop cardiac brusc
5. Spanzul creste in principal pe podisuri si pasuni alpine. Alcaloidul toxic irita puternic pielea si chiar atingerea plantei cauzeaza eruptii cutanate si mancarimi. Planta irita mucoasa, cauzand lacrimare, tuse, stranut. Cine consuma din planta, in scurt timp va acuza amorteala gurii si a esofagului. Alte simptome sunt senzatia puternica de sete, varsaturi, diaree cu crampe, frisoane. In urma unei cantitati mai mari de toxine exista pericolul ca dupa 12 ore sa apara stopul circulator, respirator, cauzand deces. Daca functia cardiaca si circulatorie nu sunt  grav afectate, victima poate fi resuscitata.
6. Omagul creste in solul umed din paduri, pe marginea cursurilor e apa. Cazuri de intoxicatii cu omag exista si in prezent, deoarece radacina plantei se aseamana cu cea a telinei sau a hreanului, frunzele sale proaspete, crude imbie sa fie consumate. Primele semne ale intoxicatiei sunt senzatia de jena in gura, esofag, pe degetele de la maini si picioare, apoi pe intreaga suprafata a corpului. Ulterior se instaleaza paralizia totala, decesul survenind in circa 3 ore. Prin sprijinirea circulatiei si a functiei cardiace exista sanse de resuscitare
7. Ploaia de aur
Intoxicatia cauzata de ploaia de aur este frecventa in special in randurile copiilor, daca acestia gusta din frunzele si florile minunatei plante. La fel ca in cazul intoxicatiei produse de alte plante si aceasta provoaca o senzatie de arsura in cavitatea bucala, salivare, stare de voma, senzatie de sete, transpiratie abundenta. Decesul survine ca urmare a paraliziei respiratorii. Din fericire cazurile grave de intoxicati sunt rare, deoarece substanta toxica se elimina prin varsaturi, inainte de a cauza afectiuni ireversibile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentatul e gratis. Profitați cât puteți.