Cum se mănâncă Cherimoya

serimoia fruct, cherymoya pret Cherimoya este un fruct exotic recent apărut în piețele din România, mai mult în supermarketuri în sezonul rece. În acest sezon tot vom mai găsi fructe exotice gustoase și cu multe proprietăți benefice organsimului.
În Kaufland, primul loc unde am văzut Cherimoya, lăzile cu fructe erau aproape goale, semn că deși fructul costa 9 lei bucata, au fost cumpărate ca pâinea caldă.
Fructul de Cherimoya este originar undeva prin Chile dar este cultivat și în alte zone calde cum ar fi și California.
Dacă nu știți cum se mănâncă Cherimoya, aflați că e foarte simplu. Îl tăiați în jumătate și cu o linguriță poate fi delectat precum o înghețată. Consistența a cea a unui cartof moale dar gustul e fenomenal. E ca și cum ai mânca căpșuni, pepene, fructul pasiunii și rodie la un loc. O salată de fructe într-un singur fruct. Nu consumați sâmburii sau coaja.
Dacă nu v-am convins de Cherimoya aflați că acest fruct conține 75% apă, o cantitate însemnată de vitaminele A și C, niacină, riboflavină, tianină, acid folic și antioxidanți. Pentru ce este indicat Cherimoya? Buna funcționare a sistemului nervos, împotriva hipertensiunii, anemiei, stresului. Sunt doar câteva dintre proprietățile fructului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentatul e gratis. Profitați cât puteți.