Cum pornim masina daca acumulatorul s-a descarcat

Daca acumulatorul automobilului nu mai are suficient curent, uneori singurul lucru de care aveti nevoie pentru a porni este un mic transfer de curent de la acumulatorul unui alt autovehicul, pe urma acumulatorul se va incarca automat prin sistemul de incarcare al automobilului. Acumulatoarele celor doua autovehicule se pot conecta cu ajutorul a doua cabluri electrice de legatura cu clesti, care pot fi procurate de la un magazin de accesorii auto si pe care este bine sa le pastrati in portbagaj pentru situatiile de urgenta. Parcati al doilea automobil in asa fel incat cele doua compartimente ale acumulatorilor sa poata fi usor conectate cu ajutorul cablurilor.
Verificati ca toate dispozitivele electrice sa fie inchise in ambele masini. Automobilele nu trebuie sa se atinga, in special daca unul are un sistem electric, de legare la masa pozitiv (+), iar celalalt unul negativ (-). Indiferent de aceasta, conectati borna pozitiva a unui acumulator la borna pozitiva a celuilalt, iar cea negativa a primului la cea negativa a celui de-al doilea. Pentru a le recunoaste, de regula cea pozitiva este mai groasa. Cablul negativ trebuie sa fie conectat intotdeauna primul si deconectat ultimul. Unul dintre cablurile de legatura are o pereche de clesti cu manere din plastic negru, iar celalalt o pereche de clesti cu manere rosii. Conectati bornele pozitive cu clestii rosii, iar cele negative cu clestii negri. Porniti al doilea automobil si imediat ce motorul sau a inceput sa ruleze continuu, incercati sa porniti automobilul aflat in pana. Mariti usor turatia motorului celui de-al doilea. Cand automobilul defect porneste, lasati-l sa ruleze si deconectati cablurile, mai intai pe cel pozitiv si apoi pe cel negativ.
Unele autovehicule care au aprindere in totalitate electronica, sisteme de injectie sau un motor condus computerizat pot fi deteriorate de cresterea de tensiune care apare la conectarea si deconectarea cablurilor. Daca masina defecta se incadreaza in aceasta situatie, desfaceti cablurile acumulatorului si luati-l de pe automobil. Conectati apoi cablurile in felul descris mai sus si rulati cel de-al doilea automobil timp de circa 20 de minute. Acest procedeu va reincarca acumulatorul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentatul e gratis. Profitați cât puteți.