Cum sa ne cream singuri parfum din plante aromate si flori

Parfumurile din plante aromate si flori pot fi realizate si imbuteliate usor si economic folosind otetul de vin alb ca agent de aromatizare. Levantica a fost intotdeauna cautata pentru parfumul sau revigorant, iar pentru a obtine parfum de levantica procedati astfel:

- umpleti o sticla sau un borcan cu flori de levantica si turnati peste acestea otet de vin alb, acoperindu-le complet
- lasati sticla intr-un loc cald, bine luminat, timp de 2 saptamani, agitand-o in fiecare zi
- strecurati lichidul si puneti-l deoparte
- umpleti sticla cu flori proaspete si acoperiti-le cu lihidul strecurat
- repetati procedeul, apoi reluati-l identic cu inca un rand de flori
- lichidul trebuie sa se imbie cu arome, in total de 3 ori
- strecurati-l si imbuteliati-l.
Parfum de violete
Umpleti un borcan cu violete abia imbobocite si turnati peste ele otet de vin alb, acoperindu-le complet. Inchideti borcanul etans si lasati-l la caldura timp de 4-5 saptamani, iar apoi strecurati otetul parfumat si imbuteliati-l.
Parfum inviorator de trandafiri
Puneti 120 g petale de trandafiri si cate 25 g de violete, iasomie si levantica in otet de vin alb, adaugand 300 ml de apa de trandafiri. Acoperiti etans sticla si lasati-o intr-un loc cald timp de 2-3 saptamani, dupa care strecurati parfumul si puneti-l in sticlute.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentatul e gratis. Profitați cât puteți.